Dar domnii de la Templu n-au avut o noapte la fel de liniştită, căci Eu am considerat că asemenea soi de oameni plini de ei şi dornici de mărire trebuie să fie speriaţi pentru a se îndrepta. Preotul Superior n-a putut să doarmă de răutate, supărare şi teamă, căci îl deranja cumplit faptul că judecătorul roman mă luase împreună cu el ca pe un oaspete de seamă. Şi de aceea el şi-a pus imediat iscoadele pe urmele mele, să afle ce discutăm, numai că noi atunci n-am vorbit nimic.
          În schimb membrii Templului au pălăvrăgit din plin şi s-au consultat, cum ar putea în ziua următoare să mă prindă în capcană cu întrebările lor şi să mă zăpăcească. Doar tânărul levit, care era pe punctul de a deveni fariseu şi şef al unei sinagogi, care făcuse numeroase călătorii ca misionar, cu care ocazie văzuse şi aflase multe, spuse celor adunaţi de-a dreptul în faţă:
          Voi toţi câţi sunteţi aici n-o s-o scoateţi la capăt cu acest băiat! În Nazaret eu am auzit multe minuni referitoare la felul lui de a vorbi, şi am aflat că până acum nu există nici un învăţat care să fi câştigat înaintea lui! Vă spun deschis: cuvântul acestui băiat şi puterea inexplicabilă a prietenului său sunt destul de mari, încât eu cred că poate să subjuge întreaga lume! Iar noi ne-am cam bătut singuri cuie-n talpă cu acest băiat, pe care acum n-o să le putem scoate fără a lăsa urme!
          Dacă vreţi să mă ascultaţi, părerea mea ar fi următoarea: să-l lăsăm să rămână cu convingerea lui, cum că acel băiat-minune ar putea fi sau ar putea să devină făgăduitul Mesia, pentru că, dacă privim aşa cum trebuie, să recunoaştem totuşi că prezicerile profeţilor trimit la el şi la vremurile noastre!
          Dacă o să-l tot contrazicem, nu vom ajunge prea departe, iar a-l supăra cu o ameninţare mi se pare şi mai puţin indicat, căci el cunoaşte totul foarte precis, şi chiar cele mai ascunse secrete ale noastre de la Templu nu par să-i fie deloc străine!
          Ar fi pentru noi chiar foarte rău dacă va începe să dezvăluie secretele noastre mai deosebite lui Simon - care pare să-i fie foarte devotat - sau judecătorului roman. De aceea eu cred că ar fi mai înţelept să-l lăsăm să rămână cu părerea lui, ba chiar să i-o întărim, decât să încercăm să-i abatem de la ea.
          În fond, ce ne afectează pe noi, care am aruncat de mult timp în marea uitării asemenea probleme de credinţă aflate în cărţi, dacă există sau nu un Mesia?! Este mai bine să fim abili, să trăim şi să profităm pe seama mulţimii celor proşti şi orbi, decât să urmârim să facem uz de o putere, pe care de fapt nu o avem, să ne umplem de griji, de care nu avem nevoie, sau de o teamă care apoi o să ne macine! Chiar ieri am acţionat greşit, apărând plini de o înfumurare rigidă în faţa romanului, iar întâmplarea cu Zaharia ne-a pus într-o mare încurcătură! Căci cu păgânii nu este deloc de glumit! Aşa că mâine este suficient să ne purtăm lipsiţi de blândeţe cu băiatul, ca să ajungem să fierbem cu toţii în oala romană!
          Aşa că trebuie să fim cât mai atenţi şi şireti ca vulpile, căci este necesar să încercăm să dregem greşelile de ieri, şi procedând astfel pariez că romanul va trece cu vederea povestea cu Zaharia, pe care altfel o va folosi ca pe o armă ascuţită împotriva noastră! - Ce părere aveţi de sfaturile mele? -
          Superiorul sinagogii, cel veşnic treaz a spus: Da, da, sunt absolut de acord cu tine, aşa ar trebui să facem! Trebuie deci să lăsăm băiatul să vorbească şi să-i răspundem, pentru că şi-a cumpărat acest drept, şi acum n-avem ce face! Dar sunt de părere că pentru mâine să alcătuim - dintre noi un alt colegiu, care să-i fie mai favorabil în discuţii decât i-am fost noi ieri! - Ce părere aveţi?
          Vorbitorul cel tânăr a spus: Nu sunt de aceeaşi părere! Un alt colegiu ar trebui să fie informat, pentru a înţelege corect cine se află de fapt în faţa lor. Noi, însă, îl cunoaştem acum pe băiat şi ştim ce vrea, aşa că vom putea conversa uşor cu el. Un alt colegiu ar sta mâine ca viţelul la poarta nouă şi nu ar fi în stare să-i facă faţă, oricât l-am informa noi.
          Apoi mai este ceva foarte important, ce trebuie luat în consideraţie, anume: putem noi şti, dacă băiatul nu se încăpăţănează să discute tocmai cu noi? S-ar putea atunci să fim chemaţi de Simeon şi de judecătorul roman, să facem faţă întrebărilor acestui băiat îngrozitor de viclean şi abia în asemenea caz ne-am trăda faţă de roman, că în lupta noastră cu băiatul am ales calea cea mai scurtă!
          Eu nu vreau şi nu pot susţine, că părerea însă este cea mai justă, dar este totuşi sigur că ne putem aştepta la aşa ceva, şi cred că nimeni dintre noi nu doreşte acest lucru!
          Superiorul sinagogii a spus: Sunt absolut de acord cu tine şi ne vom orienta chiar după sfatul tău cel bun; dar tu ce crezi, fiul meu, despre acest băiat îngrozitor de viclean?
          Să-ţi vină să înnebuneşti! Noi, demnitarii superiori din întreaga ţară a iudeilor să fim nevoiţi să ne lăsăm mânaţi de la spate de un porcar din Galileea! Să trebuiască să tremurăm în faţa unui asemenea vierme ieşit din praful uliţei şi să facem tot posibilul, ca să scăpăm de el într-un mod onorabil. Nu, nu, aşa ceva nu s-a mai întâmplat de când a fost făcută omenirea!
          Deci, spune-mi, te rog, tu ce crezi despre băiat? Cum şi de unde a putut acest băiat de 12 ani să-şi însuşească atât de deplin ştiinţa?
          Tânărul vorbitor a spus: Iubitul meu stăpân şi protector, după Mai-marele Preot cel mai important! Aşa ceva nu este o noutate în Galileea! Toţi în Galileea fac comerţ şi vin astfel în contact cu toate ţările lumii, având astfel mii de experienţe de toate felurile, ei învaţă limbi străine şi sunt în relaţii cu grecii, cu armenii, cu egiptenii şi cu o mulţime de alte popoare. Este, deci, uşor de înţeles, că în oraşele, târgurile şi satele Galileii întâlneşti adeseori copii cu o minte pătrunzătoare, care îi uimeşte pe mulţi dintre oamenii din Ierusalim care vin cu treburi pe-acolo.
          După cum se ştie, şi eu sunt născut în apropiere de Nazaret şi la vârsta de doisprezcce ani cunoşteam Sfânta Scriptură mai bine decât acum, când am mai uitat câte ceva, plus o mulţime de alte scrieri şi învăţături. Atunci, de ce nu ar fi la fel şi acest băiat cu bucle blonde?! Pe mine să ştiţi că nu mă uimeşte îndrăzneala lui, deşi inteligenţa este atât de pătrunzătoare.
          Superiorul spuse mai departe: Da, şi eu cred că pentru un băiat talentat şi instruit din timp nu este ceva cu totul deosebit, dar oare cum ajung oamenii aceştia în posesia scrierii sfinte, care este păstrată în sanctuarul Templului, şi care nu poate fi citită decât de superiorul sinagogii, de înalţi preoţi şi de cărturari?
          Tânărul vorbitor a spus: Prea-bunule stăpân, acest lucru nu mai este adevărat încă de când romanii au cucerit imperiul nostru! Toate bunurile Templului şi toate cărţile sale au fost prezentate cuceritorului. Trei ani la rând s-au făcut copiile cele mai fidele de pe tot ce există aici.
          Iar acum există la romani şi la greci o mulţime de asemenea copii în toate limbile, astfel că pentru câţiva arginţi oricine îşi poate procura o copie, în orice limbă doreşte. Aşa stând lucrurile, de ce n-ar fi posibil să descoperi într-un băiat talentat din Galileea un adevărat cărturar non plus ultra?
          Superiorul a spus: Îmi vii cu citate romane, când ştii că sunt adversar de moarte a tot ceea ce este roman! - Ce înseamnă non plus ultra?
          Tânărul vorbitor a spus: Prea-bunule stăpân, eu, ca locuitor al Galileii, cunosc pe lângă limba ebraică şi pe cea a grecilor, şi pe cea a romanilor, deci înţeleg vorbele din Siria, Chaldeea,           Armenia, Persia, ca şi araba veche, pe care trebuie s-o cunoşti ca emisar - de aceea, uneori, în cursul vorbirii, îmi vin pe limbă cuvinte străine!
          Expresia non plus ultra este folosită printre noi, iudeii, datorită laconicităţii sale, pentru că altfel ne vine destul de greu să folosim expresia ebraică, care este lungă şi plictisitoare. Ea ar însemna cam aşa: acest băiat este un foarte bun cunoscător al Scripturii şi nu poate fi întrecut de nimeni.
          Superiorul a spus: Bine, bine, nu face nimic; din motive uşor de înţeles, eu nu sunt un prieten al romanilor, deci nici al limbii lor; dar să lăsăm asta; spune-mi acum ce ştii despre acel băiat-minune din Nazaret, pe al cărui tată îl cunosc, ca şi pe mama sa!
          Tânărul vorbitor a spus: Da, prea-bunule stăpân, aceasta este o problemă foarte delicală! Cred că l-am văzut acum câţiva ani în tovărăşia mai multor copii, care semanau între ei de parcă erau gemeni.
          Mi s-a spus atunci câte ceva despre ei, dar copiii se zbenguiau veseli şi vioi, aşa că mi-a fost greu să reţin pe vreunul dintre ei în centrul atenţiei me!e. Pot spune, deci, că l-am văzut şi totuşi nu l-am văzut!
          Băiatul, care ne dă nouă acum de furcă, a fost precis în grupul acela şi era însoţit de un altul care-i semăna leit, dar - după cum îmi aduc acum aminte - avea o mină mult mai serioasă, şi nu sărea la fel de vesel ca ceilalţi. Părea că cei doi ar fi fost mai degrabă stăpâni peste ceilalţi, deoarece ceilalţi copii păreau să acţioneze după dorinţa acestora.
          Ce joc jucau atunci acei copii n-am putut să înţeleg, deoarece nu mai văzusem până atunci ceva asemănător. Oricum, jocul nu părea să se desfăşoare la întâmplare, deoarece, dacă îi urmăreai mai mult timp, nu putea să-ţi scape o anumită ordine. Dar ce semnificaţie avea nu a putut explica nimeni din cei prezenţi. Mi s-a spus doar că băieţii se jucau adeseori în acest fel, necunoscut până atunci în Nazaret; dar nimeni nu a înţeles ce însemnă, de fapt, acest joc.
          Aceasta ar fi cam tot ce pot spune din proprie experienţă despre acel băiat. Însă am auzit povestindu-se despre el lucruri extraordinare, aproape incredibile! Ca să povestesc tot mi-ar trebui cel puţin zece zile, de aceea voi spune doar câte ceva:
          Toate elementele naturii ascultă de acest băiat, mai bine zis de băiatul acela; chiar soarele, luna şi stelele se supun voinţei lui; este destul ca el să vrea, ca soarele şi luna să nu mai lumineze! Şi dacă apoi spune cu seriozitate soarelui sau lunii: luminaţi mai departe, lumina lor reapare imediat.
          Printr-un singur cuvânt el poate face pe un orb din naştere să vadă la fel de bine ca o pisică ce-şi caută prada într-o noapte întunecoasă.
          Pe un băiat, care zăcea mort, deoarece în timp ce se juca s-a urcat plin de îndrăzneală pe un acoperiş, de unde a căzut, făcându-se zob, l-a readus la viaţă doar prin cuvântul său, astfel că băiatul respectiv şi-a revenit, fiind apoi sănătos tun şi vesel, de parcă n-ar fi păţit nimic. Bineînţeles că băiatul-minune l-a dojenit serios pe cel înviat din morţi, pe viitor să nu mai fie aşa de neastâmpărat şi neascultător, că n-o să-l mai ajute.
          Se vorbeşte mai ales de minuni, de moralitate şi despre cea mai înţeleaptă elocinţă care vine din partea acestui băiat. Doar un singur lucru pare puţin ciudat: el nu roagă niciodată pe nimeni pentru ceva, iar dacă cineva îi dă ceva, el nu mulţumeşte niciodată. Este întotdeauna foarte serios şi adesea este văzut rugându-se, uneori plângând în timp ce se roagă pe tăcute, dar niciodată nu a fost văzut râzând!
          Acestea ar fi, pe scurt, lucrurile mai deosebite pe care le-am aflat despre acel copil-minune. Mai mult nu cunosc; cum şi prin ce mijloace reuşeşte el să facă toate aceste minuni depăşeşte puterea mea de înţelegere şi ştiinta mea. Aceste lucruri puteţi să le explicaţi voi, cei mai bătrâni şi mai înţelepţi conducători ai Templului, eu am spus ce aveam de spus!
          Preotul Superior a spus: Cu ce alte mijloace decât cele diavoleşti?! Căci DUMNEZEU nu face niciodată minuni prin intermediul unor copii şi băieţi oarecare, ci doar foarte rar şi prin oameni copţi la minte, pioşi şi devotaţi lui, cum suntem noi! Dacă la Nazaret un băiat de doisprezece ani poate face asemenea lucruri, este clar că diavolul şi-a vârât coada! - Aceasta este părerea mea, iar dacă cineva poate da o explicaţie mai bună, să se ridice şi să vorbească!
          Un bătrân s-a ridicat şi a spus: După părerea mea, acorzi prea multă putere diavolului! Între noi fie spus, diavolul (Belzebut) este doar un personaj alegoric, care întruchipează tot ceea ce este rău şi stricat, datorită pervertirii sufletului omenesc.
          Că apoi, prin acţiunea concertată a unui grup de oameni, ce sfidează bunele noastre legi, apare câte un aşa-zis Belzebut, care împiedică manifestarea a tot ceea ce este bun, este un lucru arhicunoscut! Căci un astfel de spirit al răului este un fel de epidemie de ciumă morală, care otrăveşte continuu inimile oamenilor ce trăiesc într-o asemenea societate, până nu mai rămâne aproape nimic bun în ei.
          Dar nici în acest caz nu-i vorba de un spirit al răului, întruchipat de Belzebut, ci de educaţia greşită şi dăunătoare a copiilor încă din leagăn. Aceşti oameni n-au idee de existenţa lui DUMNEZEU cel Atotputernic şi înţelept, chiar şi în alte probleme, de ştiinţă şi cunoaştere, sunt cu mult în urma popoarelor civilizate, ceea ce face să fie uşor cuceriţi de alţii.
          Dacă ne gândim acum la instruirea extraordinară a băiatului în discuţie, la părinţii lui, foarte pioşi şi instruiţi - pe care îi cunoaştem destul de bine - şi dacă ţinem seama de Spiritul lui de binefacere, n-aş putea - eu, cel puţin - nici în cele mai negre coşmaruri ale mele, să-mi închipui şi să susţin că un asemenea băiat s-ar afla în legătură cu mai-marele diavolilor, care n-ar permite niciodată să încolţească în cineva cel mai mic gând luminos!
          Sau, poate, consideraţi că prin Spiritul răului se poate realiza şi un lucru bun? Eu, cel puţin, n-am auzit până acum de aşa ceva! Sau, poate, cunoaşte careva dintre voi fapte bune şi demne de laudă făcute de oameni răi? Sau că prin mijloacele cele mai rele şi mai condamnabile se poate realiza ceva cu adevărat bun?
          Prin urmare, dacă acest copil-minune, prin puterea pe care o are - chiar dacă ea este de neînţeles pentru noi, poate să facă fapte benefice, nobile şi măreţe, cu urmări dintre cele mai bune, cum ar putea el atunci să se servească de mijloacele rele? La această situaţie vă rog să-mi daţi o explicaţie plauzibilă!
          Mai mulţi dintre bătrânii şi cărturarii prezenţi au fost atunci de acord cu vorbitorul - numai Preotul Superior şi cei câţiva susţinători ai lui nu. Şi la scurt timp după aceea Preotul Superior s-a ridicat, adresându-se apărătorului băiatului:
          (Preotul Superior a spus): Vezi, din cuvântarea ta reiese că tu negi atât personalitatea lui Belzebut, cât şi personalitatea diavolilor ce-i stau în subordine! Dacă ceea ce susţii tu este adevărat, atunci explică-mi şi mie, cine s-a luptat pe muntele Horeb trei zile la rând cu arhanghelul Mihail pentru corpul lui Moise, obţinând chiar victoria!
          Cine a fost acea făptură care a îndrăznit să se înfătişeze în faţa tronului lui DUMNEZEU, cerând permisiunea de a-l tenta şi a-l pune la încercare pe părintele Iov? Cine a fost şarpele tentator al Evei? Cine este duhul cel rău al lui Saul, care a alungat pe copilul David cu cântecul lui din harfă? Mai există de asemenea o mulţime de date în Scriptură, în special la Daniel, care pomenesc adeseori de marele dragon şi de târfa cea mare a Babilonului! Tu, care eşti un mare înţelept, cum îţi explici toate acestea?
          Bătrânul cărturar cel înţelept de mai înainte a spus: Pentru mine ar fi foarte uşor să explic toate acestea, dacă mintea ta ar avea nivelul de pătrundere necesar pentru a înţelege, dar în întunericul din mintea ta constat că nu pătrund deloc asemenea lucruri luminoase. Ar însemna să ţin o predică zadarnică unuia care este orb şi surd, fără ca aceasta să aibă nici un efect, aşa că mai bine mă lipsesc.
          Cine a vrut cu adevărat şi a putut să mă înţeleagă, acela m-a înţeles deja. Dar să ţii predică înţeleaptă unui încăpăţănat e ca şi cum ai pune o piatră de bazalt la înmuiat. N-ai citit oare niciodată marea Kabbală, care este opera unui mare spirit? În ea se găsesc explicaţii ample şi pline de înţelepciune privind corespondenţele tainice dintre imaginile scrise sau cuvintele vorbite şi realitatea pe care acestea o reprezintă!
          Preotul Superior a spus: Pe cea mică da, dar pe cea mare trebuie să recunosc că nu!
          Vorbitorul a spus: Atunci află că îmi este imposibil să vorbesc cu tine, deoarece cea mică are un alt autor şi nu poate fi considerată nici măcar un extras de calitate proastă al celei mari şi vechi!
          În faţa lui DUMNEZEU nu există Satană şi diavol, deci nici vreun alt spirit absolut rău, pentru că în realitate Lui trebuie să i se supună toate forţele, energiile şi elementele, şi aşa cum le-a rânduit cu înţelepciune DUMNEZEU pe toate, nici unul nu poate acţiona dincolo de sfera lor proprie de influenţă.
          Nu este, după cum ştim cu toţii, focul un element ce include în cel mai înalt grad o forţă rea şi distructivă? Să-l considerăm oare un produs al Satanei, pentru că uneori distruge oraşe întregi şi le transformă în cenuşă, când de fapt atunci ACŢIUNEA lui este rezultatul unei intenţii rele sau al unei neglijenţe demne de pedepsit?
          Sau putem noi oare spune că Satana se află în apă, pentru că omoară oamenii şi animalele ce cad în ea? Sau că se află Satana în pietre, ori în înălţimile munţilor, ori în animalele şi plantele otrăvitoare, deci, pe scurt, în orice ne poate provoca moartea, dacă nu suntem înţelepţi şi foarte atenţi asupra proporţiei utilizate şi a modului cum le folosim? - Reţine: tot ceea ce există în aer, în apă, pe pământ sau în pământ poate fi pentru noi binecuvântat sau blestemat, după cum omul foloseşte tot ceea ce există cu înţelepciune sau cu ignoranţă!
          Ce a fost de fapt vestita luptă a Satanei cu arhanghelul Mihail pentru corpul lui Moise?
          O parte dintre evrei, şi anume cei pioşi, care îi venerau pe Moise ca pe un DUMNEZEU, considerau că Moise ar trebui să fie şi trupeşte nemuritor, deoarece se spune: Cei care respectă cu stricteţe legile lui DUMNEZEU, aceia niciodată nu vor muri, ci vor trăi în veci, iar trupul lor nu va fi devorat de viermi! Dar Moise a fost în cele din urmă slab şi de aceea el a murit ca orice muritor de rând. .
          Printre evrei se aflau în acele vremuri un înţelept şi un doctor.
          Înţeleptul a spus: Duceţi corpul neînsufleţit pe vârful unui murite înalt unde adie vantul cel mai curat şi atunci sigur Moise va învia şi-şi va conduce poporul în Ţara Făgăduită şi mult lăudată!
          Dar medicul fiind mai realist a spus: Nici un corp care a fost părăsit de sufletul său n-a înviat vreodată!
          Înţeleptul a spus: Dacă trupul lui Moise, care va fi dus pe vârful muntelui, nu învie în termen de trei zile, ci rămârie mai departe mort, atunci tu ai repurtat o victorie asupra mea şi asupra credinţei mele, iar eu voi deveni după aceea sclavul tău pentru tot restul vieţii mele.
          Medicul, însă a spus: Ştiu dinainte că voi învinge. De aceea nu accept să-mi promiţi aşa ceva, astfel eu voi rămâne ceea ce sunt, iar tu vei fi mai departe ceea ce eşti, şi vei vedea că prinţul sau duhul morţii îşi păstrează victima şi n-o lasă niciodată să-i scape.
          Şi apoi Moise a fost dus cu mare pompă pe vâful muntelui Horeb. Multe mii de israeliţi dintre cei mai distinşi, au însoţit atunci mortul. Iar când, cu multă greutate, vârful muntelui a fost atins, Moise a fost expus în bătaia vânturilor şi timp de trei zile la rând sau făcut tot felul de încercări spirituale şi materiale pentru a-l readuce la viaţă, dar în final s-a constatat că totul a fost zadarnic: ochii marelui profet nu s-au mai deschis pentru a vedea lumina acestei lumi.
          În a patra zi înţeleptul fiind foarte dezamăgit, s-a adresat poporului: Priveşte, popor ales de DUMNEZEU, ce înseamnă puterea Satanei! Trei zile la rând s-a luptat Mihail (puterea cerească) cu Satana (puterea morţii) pentru corpul profetului şi iată că în final Satana l-a învins; atunci s-a auzit glasul arhanghelului Mihail care a spus: DUMNEZEU te va judeca pentru aceste cuvinte!
          Aceasta a fost o cuvântare rostită în faţa poporului, ce-i drept simbolică, dar totuşi necesară şi care, în fond, era în felul ei foarte adevărată.
          Când medicul s-a aflat între patru ochi cu înţeleptul şi-a amintit că a avut dreptate, înţeleptul a spus:
          °Din păcate am constatat că ai avut dreptate. Dar, oricum, este trist pentru noi, oamenii, că DUMNEZEU nu face nici o excepţie, nici măcar pentru cel mai mare profet al său şi îl lasă să moară, ca pe orice vietate! Pe Moise măcar ar fi putut să-i păstreze viu, ca să arate astfel poporului că Satana nu are nici o putere asupra celor sfinţi!
          Medicul însă a spus: Tu nu-L judeci acum corect pe DUMNEZEU! El a trasat un drum pentru tot ceea ce este trup şi un alt drum pentru Spirit: drumul trupului trebuie respectat cu stricteţe, pentru ca drumul Spiritului să fie liber în veci.
          În timp ce cei doi stăteau astfel de vorbă, a apărut între ei Spiritul lui Moise, care a spus: Pace vouă! Să ştiţi că în realitate ordinea Domnului este intangibilă şi tot ce face El este foarte bine! Chiar dacă corpul moare, Spiritul rămâne mai departe viu. Respectaţi Legile lui DUMNEZEU şi nu vă faceţi probleme pentru trupul meu, căci iată eu, Moise, trăiesc în veci, chiar dacă trupul, pe care l-am avut, ar muri de o mie de ori. După aceea Spiritul a dispărut imediat, lăsându-i pe cei doi împăcaţi.
          Şi acum să vedem, Iubitul meu frate în Abraham, Isaac şi Iacob, ce spui de toate acestea, unde este de fapt acea personalitate a Satanei? Căci ceea ce ţi-am spus eu acum este adevărul adevărat, iar cel descris în carte este doar o imagine, asemenea multor informaţii care sunt cuprinse în creaţiile poetice, ce pot fi înţelese doar cu ajutorul ştiinţei corespondenţelor (analogiilor) din natură. - Ei, ce-ai de spus acum, ca un cărturar mare ce eşti?
          Superiorul sinagogii a spus: Da, da, problema aceasta are multe aspecte şi este plăcut să o asculţi, dar să ştii că ea se bazează, totuşi, pe credinţă şi nu prezintă nici o dovadă palpabilă. Dar eu cred că ceva tot trebuie să fie la mijloc, căci, chiar dacă se bazează doar pe credinţă, nu este atât de important, pentru că, în cele din urmă, este mai aproape de natura noastră să credem în ceva, decât să nu credem. - Dar eu zic să punem punct acum la această discuţie! Noaptea aproape că a trecut şi în curând va trebui să mergem în sala de adunare!
          Tânărul semifariseu a spus: Sunt foarte curios să văd ce întorsătură vor lua astăzi lucrurile! Pentru binele nostru aş vrea să vă rog să ţineţi seama de sfatul meu, de a lua în consideraţie ceea ce susţine romanul; căci nu are de fapt prea mare importanţă dacă acceptăm de formă ceea ce susţine băiatul, atunci când suntem între noi, căci de vom proceda altfel, mai mult ca sigur că ne vom face din romani nişte duşmani mai mari decât sunt acum!
          Superiorul sinagogii a spus: Fii fără grijă, fiul meu! Nimic din ceea ce putem face nu va fi neglijat, căci astăzi punctul nostru de vedere ne este mult mai clar decât era ieri.
          După aceste cuvinte un slujitor de la Templu a venit să anunţe -bineînţeles cu toată smerenia - că în sala de adunare se află deja comisarul roman cu băiatul, Simon din Betania şi alte câteva persoane.